Începând cu data de 8 februarie 2024, accesul în Aeroportul Internațional Sibiu va migra din locația curentă în sensul giratoriu de pe șoseaua Alba Iulia, la intersecția cu strada Europa Unită ***

Aeroportul din Sibiu se alătură aniversării Centenarului României 

Descoperă Sibiul la ceas de aniversare a Centenarului Marii Uniri și retrăiește emoția unirii cu țara în Sibiu – unul dintre orașele cele mai încărcate de momente istorice din România.

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2018, ce marchează împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire a românilor din 1918, Aeroportul Internațional Sibiu se alătură celebrării acestui moment special pentru românii de pretutindeni prin organizarea unui spațiu expozițional special amplasat pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, în zona plecări din incinta terminalului de pasageri.

Expoziția din cadrul aeroportului din Sibiu include planșe cu fotografii din arhiva istorică AGERPRES, proiectarea filmului documentar Marea Unire – România, la 100 de ani, dar și a altor interviuri și materiale video dedicate Centenarului, precum și albumele România: Evoluție, disponibile gratuit pentru pasagerii noștri. Materialele jurnalistice dedicate acestei expoziții din terminalul aeroportului au fost puse la dispoziție de AGERPRES, partenerul nostru în acest proiect.

Programul evenimentelor din Sibiu va aduce în prim-plan momente și trăiri istorice – ceremonii militare și defilări ale gărzii de onoare și a trupelor, Hora Unirii, retragere cu torțe, expoziție de tehnică militară, expoziție foto-documentară și proiecții de film, vernisajul expoziției tematice și prezentarea albumelor documentare dedicate Marii Uniri, prezentarea de gală a filmului „Transalpina – Drumul Regilor”, spectacol extraordinar „Noi suntem români!” susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, precum și un concert simfonic susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.

Pentru mai multe detalii privind evenimentele programate la Sibiu de 1 Decembrie 2018 pentru aniversarea Centenarului României, puteți accesa aici Programul.