Informarea aeronautică privind suspendarea zborurilor pe teritoriul României a fost prelungită până pe 16 iunie 2020 (inclusiv) considerând legislația aplicabilă stării de alertă. Pasagerii care urmau să călătorească în perioada 1 – 16 iunie 2020 de la Aeroportul Internațional Sibiu spre destinațiile de interes sunt rugați ca pentru informații suplimentare și detalii cu privire la reprogramarea călătoriilor, să contacteze agenția sau compania aeriană emitentă. ***

Informații privind organizarea zborurilor charter pentru lucrătorii sezonieri de la Aeroportul Internațional Sibiu

În vederea asigurării măsurilor de siguranță considerând Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 Martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României cu privire la combaterea răspândirii coronavirus (COVID-19), în contextul efectuării de zboruri charter pentru lucrătorii sezonieri spre destinații din Europa de la Aeroportul Internațional Sibiu în perioada următoare, vă supunem atenției următoarele informații de interes pentru:

Secțiune 1 – Operatori aerieni

Aprobarea efectuării de zboruri charter pentru lucrătorii sezonieri

În vederea aprobării zborurilor de tip charter pentru lucrătorii sezonieri spre destinații din Europa de la Aeroportul Internațional Sibiu, operatorul aerian trebuie să furnizeze administratorului aeroportului cu minim 48 ore înainte de programarea acestuia, următoarele informații:

✈ date de identificare și de contact ale operatorului aerian;
✈ numărul zborului;
✈ ziua zborului;
✈ ora estimată pentru aterizate ETA UTC;
✈ ora estimată pentru decolare ETD UTC;
✈ originea;
✈ destinația;
✈ tip aeronavă;
✈ capacitate maximă de locuri aeronavă;
✈ numărul de înmatriculare al aeronavei – dacă acesta este disponibil;
✈ numărul estimat de pasageri transportați pe zbor – dacă acesta este disponibil.

Puteți descărca aici formularul model pentru solicitarea aprobării zborului. Acesta are scop orientativ, nu impune forma transmiterii informațiilor solicitate.

Solicitarea de aprobare a zborului va fi transmisă pe adresa de e-mail: operations@sibiuairport.ro.

Secțiune 2 – Companii de transport rutier

Emiterea acordului administrației aeroportului pentru companile de transport rutier pentru transferul la aeroport a lucrătorilor sezonieri

În vederea emiterii acordului administrației aeroportului pentru companile de transport rutier cu privire la transferul la aeroport a lucrătorilor sezonieri, reprezentanții acestora au obligația de completa și transmite pe adresa de e-mail: operations@sibiuairport.ro formularul de mai jos completat cu toate datele solicitate.

SOSIREA LA AEROPORT SE VA FACE CU CEL MULT 4 ORE ÎNAINTE DE ORA PROGRAMATĂ DE DECOLARE.

Cade în responsabilitatea agentului de recrutare / operatorului de transport de persoane să se informeze asupra oricărei modificări / detaliilor finale privind cursa neregulată (charter) în cauză.

Formularul necesar a fi completat pentru emiterea acordului din partea administrației Aeroportului Internațional Sibiu pentru companile de transport rutier pentru transferul la aeroport a lucrătorilor sezonieri poate fi descărcat aici.

Secțiune 3 – Informații pasageri - lucrători sezonieri - 

Detalii privind zborurile charter programate pentru lucrătorii sezonieri la Aeroportul Internațional Sibiu

În vederea facilitării accesului la informații cu privire la zborurile charter programate pentru lucrătorii sezonieri la Aeroportul Internațional Sibiu toate detaliile privind ora de sosire, ora de plecare a acestor zboruri vor fi afișate în programul de zbor disponibil pe prima pagină cu o zi înainte de data programată.

Puteți vizualiza aici programul zborurilor, selectați PLECĂRI.

Important!

Vă rugăm să vă organizați călătoria la aeroport astfel încât sosirea să fie cu cel mult 4 ore înainte de ora programată pentru decolare.
Cade în responsabilitatea pasagerilor – lucrători sezonieri – să se informeze asupra oricărei modificări / detaliilor finale privind zborul charter în cauză.

La momentul efectuării formalităților de check-in la aeroport, trebuie să aveți asupra dumneavoastră contractul de muncă împreună cu documentele de identitate, pașaport sau buletin.