Începând cu data de 8 februarie 2024, accesul în Aeroportul Internațional Sibiu va migra din locația curentă în sensul giratoriu de pe șoseaua Alba Iulia, la intersecția cu strada Europa Unită ***

Aeroportul Internațional Sibiu – gazda expoziției de pictură „La masă”

Începând cu jumătatea lunii aprilie 2019, Aeroportul Internațional Sibiu aduce din nou arta mai aproape de pasagerii care îi trec pragul, fiind gazda unei noi expoziții de pictură, pentru al doilea an la rând.

Expoziția „La masă” găzduită în acest an de aeroportul din Sibiu adaugă un strop de culoare experienței pasagerilor și însoțitorilor acestora la aeroport, prin cele 14 lucrări expuse în zona publică.

Lucrările amplasate în incinta terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Sibiu sunt realizate de 7 artiști proveniți din 7 țări – Austria, Ungaria, Grecia, Germania, Franța, Italia și România, expoziția urmând a fi disponibilă publicului până la finalul anului 2019.

Expoziția de pictură se revendică din tematica gastronomiei și a influențelor europene care au contribuit la formarea bucătăriei transilvănene contemporane. Acest proiect vine să completeze tabloul gastronomic de care se bucură în acest an Sibiul – Regiune Gastronomică Europeană 2019, locația aeroportului, aleasă pentru expunerea lucrărilor de artă, devenind un spațiu vizual care va fi, cu siguranță, spre „deliciul” pasagerilor.

Pentru că ne dorim să oferim o experiență plăcută pasagerilor care ne trec zilnic pragul, această inițiativă are rolul de a oferi o nouă perspectivă timpului petrecut de aceștia în aeroport, arta devenind accesibilă într-un spațiu neconvențional, reprezentat de terminalul unui aeroport.

Vă invităm să (re)descoperiți aeroportul din Sibiu și să degustați din priviri arta culinară transpusă în fotografie și pictură.