Începând cu data de 8 februarie 2024, accesul în Aeroportul Internațional Sibiu va migra din locația curentă în sensul giratoriu de pe șoseaua Alba Iulia, la intersecția cu strada Europa Unită ***

Programul „Școala altfel la aeroport!” – ediția 2018

Aeroportul Internațional Sibiu invită unitățile de învățământ primar din județul Sibiu să participe în perioada 16-20 aprilie 2018 la programul „Școala altfel la aeroport!” ediția 2018.

Programul este planificat în contextul derulării programului național „Școala altfel” și se adresează elevilor din clasa pregătitoare și din clasele I-IV din învățământul primar, oferindu-le acestora o experiență unică și posibilitatea de a lua parte în mod direct la întregul proces de desfășurare a activităților aeroportuare.

Astfel, în scopul facilitări cunoașterii și înțelegerii activităților specifice, Aeroportul Internațional Sibiu organizează anual vizite în cadrul unei săptămâni dedicate acestui program.

Activitățile propuse tinerilor vizitatori sunt:

  • Vizitarea terminalului de pasageri, a zonelor unde se efectuează operațiunile de check-in, controlul de securitate și zona de grupare a pasagerilor;

  • Vizitarea zonelor de operațiuni aeriene și vizionarea aterizării sau decolării unei aeronave, în cazul în care ora vizitei coincide cu programul de zbor;

  • Transferul cu autobuzul pe platforma aeroportuară și participarea la demonstrații cu echipamente aeroportuare.

Activitățile planificate în cadrul programului „Școala altfel la aeroport!” se vor desfășura la sediul aeroportului din Sibiu, Șos. Alba Iulia, nr. 73.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați Regulamentul de participare „Școala altfel la aeroport!” 2018, disponibil în meniul Despre noi, secțiunea Programe – Școala altfel.