Începând cu data de 8 februarie 2024, accesul în Aeroportul Internațional Sibiu va migra din locația curentă în sensul giratoriu de pe șoseaua Alba Iulia, la intersecția cu strada Europa Unită ***

Expoziție de pictură la Aeroportul Internațional Sibiu

În perioada 11 iunie - 17 septembrie 2018, șapte artiste din Germania și România își expun împreună lucrările în incinta terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Sibiu, ca o contribuție adusă relației de prietenie existentă între România și Germania. Împreună, lucrările celor șapte artiste contemporane surprind diversitatea din cele două țări europene, redată prin stilul artistic propriu.

Expoziția de pictură  „Împreună – Gemeinsam” este organizată în parteneriat cu Consulatul Republicii Federale Germane la Sibiu și Kunsthaus 7B din Cisnădioara. Scopul acestui proiect comun este susținerea și stimularea accesului la cultură și artă, prin organizarea în parteneriat a unei expoziții de artă modernă și contemporană în incinta terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Sibiu.

Locația aleasă pentru expunerea lucrărilor de artă este aeroportul, un spațiu al libertății și al posibilităților nelimitate de călătorie, ce întregește simbolistica expoziției de pictură.