Începând cu data de 8 februarie 2024, accesul în Aeroportul Internațional Sibiu va migra din locația curentă în sensul giratoriu de pe șoseaua Alba Iulia, la intersecția cu strada Europa Unită ***

Întrebări frecvente

BAGAJE

Ce se întâmplă cu obiectele despre care am aflat în aeroport că nu am voie să le transport în cabină?

Formalităţile de înregistrare (check-in) constă în prezentarea la ghişeul unei companii aeriene pentru a fi admis ca pasager al unui anumit zbor. Este locul în care vă înregistraţi bagajele şi le predaţi pentru a fi verificate şi apoi transportate în vederea îmbarcării în cala aeronavei.

În cazul în care aţi aflat abia în aeroport că obiectele din geanta dumneavoastră, precum briceag, cleşte de unghii, foarfece, cuţit, nu sunt admise în cabină, le puteţi transfera în bagajul de cală. Dacă aceste bunuri nu pun în pericol siguranţa aeronavei, acestea pot fi înregistrate ca bagaje de cală.

De asemenea, astfel de obiecte pot fi predate operatorului aerian pentru a fi transportate separat şi apoi restituite pasagerilor la destinaţie.

Dacă în urma controlului de securitate trebuie să abandonez un obiect, acesta îmi va fi restituit?

În cazul în care, din diferite motive, obiectele interzise tranportului în cabină nu au fost nici înregistrate ca bagaje de cală, nici predate companiei aeriene transportatoare, atunci bunurile vor fi abandonate în cutii special destinate și distruse mecanic, conform prevederilor procedurilor aeroportuare în vigoare.

Manipularea bagajelor

Manipularea bagajelor din momentul colectării de la punctul de check–in şi până la destinaţie intră în responsabilitatea companiilor aeriene. În cazul în care sesizaţi orice nereguli cu privire la starea bagajului, contactaţi imediat compania aeriană.

Cărucioare pentru bagaje

Sunt disponibile gratuit pentru transportul bagajelor atât în terminal, cât şi în parcarea aeroportului.

 

SECURITATE ȘI CONTROL 

Există excepții în ceea ce privește transportul de lichid la bordul aeronavei?

Se pot accepta excepţii pentru următoarele lichide:

  • urmează să fie folosite pe durata călătoriei și sunt prescrise în scop medical sau pentru un regim alimentar special, inclusiv alimentele pentru bebeluși. La cerere, pasagerii trebuie să prezinte dovada autenticitații lichidului exceptat;
  • au fost achiziționate în zona de operațiuni aeriene, după punctul de control al cărților de îmbarcare, din puncte de vânzare supuse procedurilor de securitate aprobate în cadrul programului de securitate al aeroportului, cu condiția ca lichidul să fie intr-o pungă sigilată și să existe dovezi satisfăcătoare care să ateste achiziționarea din aeroport în aceeași zi;
  • au fost achiziționate în zona de securitate cu acces restricționat din puncte de vânzare supuse procedurilor de securitate aprobate în cadrul programului de securitate al aeroportului;
  • au fost achiziționate pe un alt aeroport comunitar, cu condiția ca lichidul să fie într-o pungă sigilată și să existe dovezi satisfăcătoare care să ateste achiziționarea din zona de operațiuni aeriene a aeroportului în cauză în aceeași zi;
  • au fost achiziționate la bordul unei aeronave a unui transportator aerian comunitar, cu condiția ca lichidul să fie într-o pungă sigilată și să existe dovezi satisfăcatoare care să ateste achiziționarea de la bordul aeronavei în aceeași zi.